marți, 15 iulie 2014

Tu ce romane istorice mai citești?

romane istoricePentru că am primit sugestii de a scrie un articol despre anumite romane istorice, voi încerca, în rândurile de mai jos, să surprind esența celor pe care am reușit să le citesc.
În articolul precedent, lăudam anumite romane istorice tocmai pentru faptul că pot fi parcurse foarte ușor, datorită limbajului accesibil. Ei bine, nu pot spune același lucru despre cele de care voi vorbi acum. De ce le-am ales, totuși? Pentru că dincolo de limbajul arhaic, greoi pentru cititorii ca mine, neobișnuiți cu el, avem ocazia să descoperim altă fațetă a evenimentelor istorice; istoria nu ca în manuale, ci din perspectiva oamenilor obișnuiți. Pentru mine a fost fascinant să „văd” locurile pe lângă care trec zilnic descrise așa cum erau în urmă cu două, trei secole. Rodica Ojog-Brașoveanu, că despre romanele dumneaei este vorba, descrie cu minuțiozitate străzi, clădiri din București, cu explicații privind denumirile și aspectul lor de atunci. Pentru că așa cum vă puteți imagina, orașul s-a schimbat mai mult sau mai puțin și este fascinant să recunoști unele locuri, să te miri: „Ia uite, acesta a rămas la fel” sau „I-auzi cum era atunci, nici nu l-aș fi recunoscut!”, „Ia uite ce se întâmpla pe vremuri la Palatul Șuțu!” etc.
Cu siguranță, autoarea a depus o muncă titanică: de la documentările privind faptele din istorie, până la informații exacte despre clădirile și străzile Bucureștiului (sau ulițe, cum le numește). Pentru a scrie o astfel de carte, documentarea este foarte importantă și nu cred că doamna Brașoveanu ar fi riscat să i se atragă atenția asupra unei inexactități privind orientarea temporală. Ca să nu mai vorbesc de abilitatea de a scrie într-un limbaj arhaic, în care majorității ne este foarte greu să citim, darămite să ne mai și exprimăm. Mi-o imaginez pe doamna Ojog-Brașoveanu în fața mașinii de scris, cu tot felul de cărți și documente vechi în jur (însăși autoarea a spus într-un interviu că nu utiliza computerul, romanele fiind compuse la mașina de scris). Sper că nu v-am plictisit cu această introducere mai lungă. Prin urmare, să trecem la romane!
1. Vulturul dincolo de cornul lunii din ciclul Logofătul Andronic. Acțiunea se petrece la începutul anilor 1700, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Recunosc că limbajul arhaic mi-a dat ceva de furcă, însă curiozitatea m-a îndemnat să merg până la final. Și aici, Rodica Ojog-Brașoveanu introduce suspansul, tema principală fiind relațiile diplomatice de la acea vreme, iar povestea de dragoste dintre Smaragda și Gheorghiță ne ține cu sufletul la gură până la final. Dacă aș defini acest roman printr-o expresie, aș spune că este o poveste de spionaj avant la lettre.
2. Întâlnire la Elysee. Că tot se împlinesc anul acesta 100 de ani de la Primul Război Mondial, acțiunea se petrece în acea perioadă, mai exact, în anul 1917. Pentru a vă face o idee, atât vă spun: spionaj, personalități istorice, acțiune. Și acel farmec întâlnit în toate romanele istorice ale doamnei Brașoveanu: descrierea locurilor familiare nouă, dar învăluite în aroma secolului trecut…
3. A înflorit liliacul. Vă mai amintiți lecțiile de istorie? Unirea principatelor române, Alexandru-Ioan Cuza, reformele de la 1864. Cu siguranță vă amintiți. Dar în acest roman, ele nu apar ca niște simple fapte istorice dintr-un manual, pe care vrei-nu vrei trebuie să le memorezi pentru lucrarea de control, ci prind contur, articulându-se într-un context ce ne transportă în acea perioadă. Împotriva domnitorului Cuza este pus la cale un complot, principalul dușman al acestuia fiind prințul Șuțu. Astfel, o mare parte din acțiune se petrece la Palatul Șuțu, clădire ce poate fi admirată și astăzi în București.
Tu ce romane istorice mai citești?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu