vineri, 31 octombrie 2014

Michel Zevaco – Crimele familiei Borgia



Michel Zevaco - Crimele familiei BorgiaTitlu: Crimele familiei Borgia
Autor: Michel Zevaco
CategorieRoman istoric, Beletristică
Carte online: DA


Prezentare: 
De multe ori, în vorbirea curentă o folosim pe Lucreția Borgia ca termen de comparație pentru a ne referi la persoane diabolice și fără scrupule. Iată că în Crimele familiei Borgia, de Michel Zevaco, avem ocazia de a o „cunoaște”. De fapt, vom face cunoștință cu toată familia Borgia, renumită pentru abuzurile de putere și intrigile sale.
Crimele familiei Borgia este o frescă socială a Renașterii italiene, acțiunea petrecându-se la începutul secolului al XVI-lea.
Rodrigo Borgia, tatăl Lucreției și al lui Cezar, este Papa Alexandru al-VI-lea. Persoană foarte influentă, obsedată de putere, care ar face orice pentru a-și atinge scopurile. Nimic nu îl oprește de la fapte nelegiuite, nici măcar calitatea sa de om al Bisericii.
Cezar Borgia, fiul său, este educat în spiritul tatălui său, fiind obișnuit să obțină totul foarte ușor. El se îndrăgostește de Primavere, o fată foarte frumoasă, al cărei adevărat nume rămâne un mister în primele capitole ale cărții.
Lucreția Borgia este o femeie fără scrupule, care visează la cea mai înaltă funcție. În același timp, își dorește un altfel de soț, cel actual fiind acceptat doar pentru a-i face pe plac tatălui său. La fel ca tatăl și ca fratele ei, nu se dă în lături de la nimic pentru a-și atinge scopurile. Lucreția este una dintre cele mai celebre criminale din istorie și literatură; legenda spune că ea purta în inel prafuri otrăvitoare, pe care le adăuga în paharele victimelor.
Un rol important în acest roman îl are cavalerul Ragastens, venit de la Paris în Italia. El își face apariția încă din primele capitole, având un rol hotărâtor în destinul și evoluția familiei Borgia.
Familia Borgia rămâne una dintre cele mai controversate din istorie; cu toate că îi detestăm și condamnăm pentru faptele lor lipsite de omenie și morală, ei continuă să fascineze. Dovada? Cărțile și filmele ce îi au ca personaje.
Așadar, dacă doriți să aflați ce se va întâmpla cu malefica familie Borgia, cu neînfricatul Ragastens și cu frumoasa Primavere, puteți asculta cartea.
Recomandă acum cartea pe social media.
Ai citit-o? Scrie o recenzie a cărții.
Apreciază

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu