Lucruri fără de care nu pot trăi

Am văzut un articol haios la Mili, pe Literatura pe tocuri și hop, și eu, să-l preiau! Doar știți că îmi plac provocările! Lucruri fără de care nu pot trăi. Ne-am obișnuit cu confortul, cu viața modernă. De câte ori nu ne-am spus „n-aș putea trăi fără asta, sau fără ailaltă”? Bunica mea spune că orice învăț are și dezvăț. Cât de utile or fi toate aceste lucruri, până la urmă? Înainte cum supraviețuiam fără ele (dacă există un înainte)? Haideți să vedem:


1. Cafea 
Sunt o cafegioaică înrăită. Cum Mili nu poate trăi fără lapte, eu nu-mi imaginez viața fără cafea. Bineînțeles că nu am băut dintotdeauna licoarea magică, încât de multe ori mă întreb: „Cum am supraviețuit până la 17 ani fără cafea?”. Ceea ce înseamnă că aș putea renunța la ea, dacă aș vrea. Dar nu vreau!


2. Internet

Totul se raportează la Internet în zilele noastre. Primul gest după ce ne trezim este să ne verificăm e-mail-ul sau pagina de Facebook. Cum facem o poză frumoasă, imediat o urcăm pe rețelele de socializare. 
Nu sunt dintre cei care s-au născut cu Internetul la degete, așa cum este cazul copiilor de azi. În copilăria mea nu exista Internet, noi aveam televizorul, cărțile, revistele. Mai târziu, tot în timpul copilăriei mele, a apărut și la noi, însă nu era nici pe departe atât de extins ca azi. Venise o vreme când toți colegii mei trecuseră la noua „modă”, eu nu. Nu mă atrăgea absolut deloc calculatorul. Repet, erau timpuri când calculatorul, Internetul și toate aceste invenții tehnologice erau opționale. Încă ne făceam temele de mână, pe caiet, scriam pe tablă cu cretă, la ore ni se puneau casete video...
Odată cu explozia tehnologică, am fost cu toții obligați să ne „modernizăm”. Deja nu mai era opțional, ci obligatoriu. 
Mi-a luat ceva până să „abdic” la Internet și acum sunt dependentă. Chiar zilele trecute s-a întâmplat să-mi pice netul jumătate de oră, poate 45 de minute, și simțeam simptomele sevrajului instalându-se încet, dar sigur: iritabilitate, verificarea browserului cam des, poate prea des... Deja mă gândeam ce să fac dacă avea să dureze mai mult: să activez datele de pe telefon, să sun la compania la care sunt abonată, mă întrebam de ce nu merge etc. Bineînțeles că mi-a venit sufletul la loc când problema a dispărut :))

3. Cărți și filme

Spre deosebire de cafea și Internet, în cazul cărora am „supraviețuit” și înainte să le descopăr, cărțile au fost alături de mine de la început. Primele mele amintiri sunt legate de cărți. Chiar înainte de a învăța să citesc, mama îmi citea povești înainte de culcare. Pur și simplu, nu știu cum e fără ele și nu vreau să știu. Nici nu vreau să-mi imaginez o lume fără cărți, parcă ar fi un scenariu distopic. 
Deși nu sunt la fel de atașată de ele precum sunt de cărți, și fără filme mi-ar fi greu. Nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru că m-am născut într-o epocă în care avem o varietate mare de producții cinematografice și că n-am prins perioada de care vorbesc părinții mei, când tot ce avea românul erau 2 ore la televizor, și acelea cu știri și filme super cenzurate.




4. Pisici
La fel ca în cazul cărților, nu știu cum e fără pisici. Am crescut într-o casă cu pisici, am asistat la nașteri, drame, bucurii din viețile drăgălașelor animale. O lume fără pisici ar fi lipsită de sare și piper, mult mai tristă. Veți spune că așa m-am obișnuit, însă eu vă spun clar că e vorba de preferință. Am crescut și cu câini, dar nu îmi plac atât de mult ca pisicile. 

5. Dulciuri
Ador dulciurile. Știu că nu e un obicei sănătos, însă chiar n-aș putea trăi fără. Da, sunt dependentă de zahăr și de gustul dulce. Cu cât mai dulce, cu atât mai bine! Nu pot să sufăr ciocolata amară. Trebuie să fie cât mai dulce! Ce ar fi viața fără pic de ciocolată (cu lapte, nu neagră)?


Sunt sigură că mulți dintre voi ați trece pe listă telefonul mobil și vă mirați că nu se regăsește aici. Pentru că... nu mi-ar lipsi deloc! Sau cel puțin așa cred până la proba contrarie :)) Niciodată nu mi-a plăcut să vorbesc la telefon, încă de pe vremea telefoanelor fixe, când mobilele nu existau. Tehnologia a evoluat, eu nu m-am schimbat :)) Cum îl aud că sună, îmi vine să-l reduc la tăcere definitiv :)) N-am nimic cu persoana, ci cu vorbitul la telefon în sine. Desigur că alta e situația când chiar e vorba de ceva urgent, când ai de rezolvat ceva sau trebuie să te întâlnești cu o persoană și nu vă găsiți etc. Dar vorbitul de dragul vorbitului la telefon... nu e pentru mine! 

Care sunt lucrurile fără de care voi n-ați putea trăi? Cine dorește poate să preia articolul și dacă menționează sursa, ar fi frumos. 

Comentarii

  1. Sorina esti o mare figura. Pisici am avut la parinti acasa, numai drame si nebunii, insa nu ma declar dependenta. Zahar, cui nu i-ar placea un strop de ceva dulcic.
    Internetul ne-a adus impreuna, ar trebui sa-l trec pe lista, dar uite ca as putea supravietui si fara el.
    In rest, orice invat are si dezvat, vorba bunicii tale.
    Ma bucur ca ai preluat initiativa, acum ramane sa te pui pe treaba si sa ma provoci. Cred ca ai fi in stare sa creezi un tag cu pisici, detectivi si vraji. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Wow, imi dai idei :)))) Pisici, detectivi si vraji? Nu suna rau :))

      Ștergere
    2. Cred ca pana la urma si eu as supravietui fara Internet. Daca intr-o realitate distopica, ar disparea de tot si nimeni nu ar mai avea acces, da. Dar sa stiu ca se intampla ceva acolo si eu n-am acces... Asta ar fi problema :))

      Ștergere
  2. Da, sa stii. Ai fi ca bunica mea care avea habar de toata lumea. Nimic nu misca fara stirea ei.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu