Crooked House (Crima din căsuța strâmbă) – ecranizare




                       
Titlu original: Crooked House
Anul apariției: 2017
Țara de origine: Marea Britanie
Genul: Polițist, Mister
Regizor: Gilles Paquet-Brenner
Distribuție: Gillian Anderson (Magda), Christina Hendricks (Brenda), Glenn Close (Lady Edith), Max Irons (Charles), Stephanie Martini (Sophia de Haviland), Honor Kneafsey (Josephine)
Cotație IMDb: 6.3
De curând, a fost lansată ecranizarea unui alt roman de Agatha Christie, „Crima din căsuța strâmbă” („The Crooked House”). Chiar mă întrebam de ce nu s-a făcut la fel de multă vâlvă precum în cazul celebrei ecranizări „Crima din Orient Express”, apărută în luna noiembrie a anului trecut. Probabil din cauza distribuției, mă gândeam eu; cea din „Crima din Orient Express” este explozivă.
Imediat am văzut adevăratul motiv: nu este nici pe departe la fel de reușită. Deși bazat pe o carte foarte bună, filmul este plictisitor, jocul actorilor slab, cu excepția lui Glenn Close, deliciul distribuției, precum și a celei care a interpretat-o pe fetița Josephine (Honor Kneafsey). A fost foarte bine aleasă actrița și interpretează foarte bine personajul: destul de matură pentru vârsta ei și chiar îți dă impresia că știe mai multe decât pare…
Charles (Max Irons) este un tânăr detectiv ce primește vizita Sophiei (Stephanie Martini), o veche cunoștință ce-i trezește amintiri; se pare că trecut, cei doi au avut o relație și au fost la un pas de căsătorie, însă familia ei s-a opus, pentru că el nu era suficient de bogat. Acum, Sophia îi cere ajutorul pentru a investiga moartea bunicului ei, magnatul Aristide Leonides. Ca în toate romanele Agathei Christie, intriga se învârte în jurul unei familii bogate, întreținute de un singur om. La mijloc este, ca de obicei, o moștenire, prin urmare, rămâne de văzut cine ar fi fost interesat de moartea magnatului. Seamănă un pic cu „Crăciunul lui Hercule Poirot”, având la bază tematica inconfundabilă abordată de Christie: moștenire, familie, persoane interesate și dependente financiar de victimă.
Cartea este foarte bună, o recomand din tot sufletul, dar filmul… M-am gândit că de vină este calitatea mea de fană, care mă împiedică să fiu obiectivă; se știe că pentru un fan, nici un film nu se apropie de carte; va găsi întotdeauna nod în papură, țipând la fiecare mic detaliu nerespectat. Cu cât cunoști mai bine opera unui scriitor, cu atât pretențiile tale devin mai mari când vine vorba de ecranizări. Este valabil și acest lucru, dar cred că și dacă nu aș fi citit cartea și ar fi fost vorba de un film de sine stătător, tot nu mi-ar fi plăcut. Păcat de prestația lui Glenn Close, care mai salvează cât de cât aparențele. Joacă foarte bine și este super versatilă; a fost emblematică în rolul Cruellei din „101 dalmațieni” și totuși, când intră în pielea altcuiva, nu mai vezi nimic din legendarul personaj.
Deși decorurile sunt frumoase, lipsește atmosfera. Eu, una, nu am simțit-o deloc. Acțiunea putea la fel de bine să se petreacă în zilele noastre, că nu mi-aș fi dat seama. Este greoi de urmărit, iar acțiunea este concentrată spre final, atunci când are loc cea mai tensionată scenă.
În afară de aceasta, singura scenă mai de Doamne ajută este cea de la masă, când sunt reuniți cu toții și sunt vizibile disensiunile dintre membrii complicatei familii. Dar mai bine vedeți singuri și îmi spuneți ce părere aveți. Dacă, într-adevăr, filmul este prost sau sunt grav afectată de complexul fanului.
Vizionare plăcută! (sau depinde)

Comentarii