Eu, Tonya


                                                           
Titlu original: I, Tonya
Anul apariției: 2017
Țara de origine: SUA
Durata: 120 minute
Genul: biografic, dramă, sport
Regizor: Craig Gillespie
Distribuție: Margot Robbie (Tonya Harding) - nominalizată la Oscar, Allison Janney (Lavona) - Oscar pentru cel mai bun rol secundar, Sebastian Stan (Jeff Gilloly), Julianne Nicholson (Diane Rawlinson)
Cotație IMDB: 7.6
Alt film nominalizat la Oscar anul acesta, câștigător al premiului pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Pe bună dreptate l-a câștigat! Allison Janney face un joc de excepție interpretând-o pe mama tiranică a patinatoarei Tonya Harding.
Tonya Harding… Vă sună cunoscut? Poate fanii patinajului artistic își aduc aminte. Eu sunt pasionată de patinaj artistic, nu ratez nici un campionat, însă numele ei nu-mi spunea nimic până de curând. Nici nu mă născusem când a debutat Tonya, iar când a avut loc incidentul eram prea mică. Totuși, ceva despre incident ajunsese la urechile mele, numai că nu îl asociam cu numele ei.
„Ce incident?” vă întrebați probabil. Tonya Harding a fost una dintre patinatoarele americane de succes, pe la sfârșitul anilor 1980, începutul anilor 1990. În 1991, a fost prima patinatoare care a reușit o săritură triplu-Axel în concurs. Campioană națională, vicecampioană mondială, pe locul 4  la Jocurile Olimpice din 1992.
Cu câteva săptămâni înainte de Jocurile Olimpice din 1994 (da, știu că se țin odată la 4 ani, dar atunci s-au ținut odată la 2, nu știu, nu mă întrebați de ce), rivala ei, Nancy Kerrigan, a fost atacată, zdrobindu-i-se genunchiul cu un baston retractabil. Din fericire pentru Nancy, a reușit să se recupereze, a participat la Jocuri și chiar s-a clasat pe locul 2, în urma ucrainiencei Oksana Bayul.
Nu la fel de norocoasă a fost și Tonya. FBI-ul a ajuns repede la ea, a fost acuzată de implicare în atac și exclusă pentru totdeauna din competițiile și evenimentele sportive. Deși i s-a intentat proces, a apucat să participe la Jocurile Olimpice din 1994, unde a obținut un loc 8. A fost pe punctul de a se retrage din competiție, întrucât avea o problemă cu șireturile patinelor, însă juriul i-a permis să continue programul.
În film, ni se prezintă viața Tonyei (Margot Robbie) încă de la vârsta de 4 ani, când mama sa, Lavona (Allison Janney) a dus-o la patinoar. Încă din primele minute ale filmului, ne dăm seama ce fel de om este mama Tonyei: tiranică, obsedată de control, genul de o dai afară pe ușă și îți intră pe fereastră. Oricât de apreciați ar fi oamenii descriși cu ultima expresie, eu nu pot să-i sufăr. În fine. Mama Tonyei vrea cu orice preț ca fiica ei să facă performanță în patinaj artistic. Merge cu Tonya la antrenoarea Diane Rawlinson (Julianne Nicholson) și deși aceasta o refuză, spunându-i că nu antrenează copii atât de mici, Lavona nu se lasă: o împinge de la spate pe Tonya să-i arate cum știe ea să patineze.
Am avut impresia că patinajul era mai degrabă visul mamei decât al Tonyei. Tonya se trezește de la 4 ani cu patinele în picioare, încercând asiduu să împlinească așteptările mamei. Mama este o persoană toxică, nu-i spune niciodată o vorbă bună, nu-i oferă iubire și se așteaptă ca eforturile să-i fie răsplătite. Îi reproșează Tonyei că muncește din greu pentru a-i plăti cursurile de patinaj (culmea, visul fiind tot al mamei!) și că ea nu este în stare să se ridice la așteptări. Face toate acestea susținând că Tonya lucra mai bine fiind motivată negativ.
Tatăl Tonyei este absent, pleacă de acasă atunci când fata era încă un copil, probabil sătul de comportamentul soției. De fapt, faptul că Lavona a ajuns la al șaselea soț ne spune ceva despre caracterul ei dificil.
În ceea ce privește abandonul tatălui, apare o contradicție: nu știu cât de absent era, în condițiile în  care la o competiție reală, își face apariția în tribune. Da, după ce am văzut filmul, am petrecut încă vreo 2-3 ore urmărind obsesiv postări cu adevărata Tonya Harding și rivala ei. Într-una dintre înregistrările privind competițiile sale, tatăl ei este în public și o susține.
Tonya este mereu furioasă, are probleme de adaptare, neînțelegeri cu arbitrii. Relația tensionată și abuzivă cu mama sa nu a fost un start bun în viață. Probabil această relație cu mama și absența tatălui o împing în altă relație toxică. Îl cunoaște pe viitorul soț, Jeff Gilloly (Sebastian Stan – actor de origine română). La început, totul e bine și frumos, însă odată cu timpul, apar neînțelegerile și cu acestea, bătăile. Cum am spune astăzi, relația lor este „on and off”, ba se despart, ba se împacă, se bat parte în parte, se amenință reciproc, se despart „definitiv”, după care iar se împacă. Se căsătoresc, lucru nevăzut cu ochi buni de mama Tonyei.
Tonya, soțul ei și bodyguard-ul au fost implicați în atacul asupra lui Nancy Kerrigan. Pe data de 6 ianuarie 1994, cu câteva săptămâni înainte de Jocurile Olimpice, un bărbat necunoscut intră în spațiul destinat patinatorilor și antrenorilor și o lovește cu un baston retractabil pe Nancy Kerrigan în genunchi. Filmulețul real cu Nancy la pământ, țipând „Why? Why?” cred că a făcut înconjurul lumii. Din fericire, dauna nu a fost atât de mare încât să nu poată concura. A participat la Jocuri și a obținut locul 2.
Totuși, suspiciunile au căzut imediat asupra Tonyei. Ea nu a recunoscut că ar avea un amestec. Tonya dădea vina pe soțul ei, soțul ei pe ea, ambii pe bodyguard, convenabil, nu? Apoi Tonya a recunoscut, însă susținea că era vorba doar de niște scrisori de amenințare, cert este că a fost exclusă pentru totdeauna din competițiile sportive.
Cum mi s-a părut filmul? Este bun, reușim să înțelegem cum a ajuns Tonya așa: inadaptată, furioasă, complexată. Toate implicațiile familiale se răsfrâng asupra ei și a relației de cuplu, precum și asupra modului în care reacționează la eșec. Allison Janney își merită pe deplin Oscarul! O interpretează superb pe mama dominatoare, abuzivă, ce i-a restricționat fiicei posibilitățile de a face altceva în afară de patinaj. Deși filmul este dramă, există momente foarte intense, de tensiune pură: atunci când Tonya are probleme cu șireturile și în ultimul moment intră pe gheață sau atunci când se lansează în săritura triplu Axel: înainte de a atinge gheața cu patinele, când toți așteaptă cu sufletul la gură aterizarea, parcă se suspendă timpul.
Am apreciat acuratețea cu care au fost reconstituite scenele reale din competiții, mai ales când Tonya își întrerupe programul din cauza șireturilor; cum se duce la masa arbitrilor, cu fața scăldată în lacrimi, cum ridică piciorul pentru a le arăta problema cu gheata, ai senzația de déjà-vu. Am urmărit secvențele reale după film și am rămas plăcut surprinsă de fidelitatea scenei.
Ce nu mi-a plăcut totuși, este faptul că o prezintă pe Tonya ca pe o victimă, aproape într-o lumină favorabilă. Îmi pare rău de fetița Tonya, care își imploră în zadar tatăl să nu plece. Îmi e milă de ea și la proces, în fața judecătorului, când îl roagă s-o trimită la închisoare, dar să nu-i ia patinajul, în timp ce avocatul îi șoptea că era cel mai bun verdict pe care-l putea obține. Mi se pare atât de fragilă și vulnerabilă atunci când spune că nu are educație, nu are studii, nu știe să facă nimic altceva în afară de patinaj, încât aproape că-mi vine s-o bat pe umăr și s-o încurajez.
Urmărind secvențe cu adevărata Tonya Harding, toate aceste impresii dispar. Se evaporă, pur și simplu. Nu am pic de milă față de acea femeie, față de adevărata Tonya Harding. Pe bune, femeia asta a plănuit atacul asupra altei patinatoare pentru a o scoate din joc și așa cum spune chiar Nancy Kerringan, „Eu am fost victima”. Filmul prezintă o variantă îmbunătățită a Tonyei. E adevărat că a avut o viață grea, cu acea mamă-tiran, însă aceasta nu o face o persoană mai bună. Altă discordanță este absența tatălui; în film acesta pleacă, imun la rugămințile fetiței Tonya și nu mai apare deloc, din spusele mamei aflăm că nu mai plătea pensie, însă la o competiție reală de patinaj, l-am văzut în tribune, susținându-și fiica. Comentatorii chiar accentuează că este vorba de tatăl Tonyei Harding.
Mi-ar fi plăcut să văd mai mult patinaj în acest film și mai multe despre rivalitatea Tonya-Nancy.
Oricum, per total, îl consider un film bun și îl recomand tuturor iubitorilor de patinaj artistic și nu numai.

Comentarii