La multi ani copiilor de ieri și de azi!

Copil fiind, nu înțelegeam de ce toți „oamenii mari” regretau copilăria. „Ce-aș mai vrea să fiu din nou copil!”. Nu înțelegeam de ce, eu voiam să fiu mare. Și mi se spunea: „O să vezi tu, când o să fii mare o să vrei să fii din nou copil!”. Nuuu, asta nu se va întâmpla, mă gândeam eu.
Uite că se întâmplă! Ce-aș mai vrea acum să fiu copil, măcar o zi! 
Dacă aș fi din nou copil, cred că aș devasta rafturile librăriilor pentru copii! Atâtea cărți pentru cei mici în zilele noastre, să tot vrei să fii copil! Pe vremea mea (deja am început cu expresia asta, e grav! :)) ) nu găseai o ofertă atât de bogată. Știu că toceam la propriu aceleași cărțulii, erau, săracele, rupte, mâzgălite, scrise, pentru că aveam același obicei de acum, de a scrie pe cărți fără pic de milă. Pe atunci, nu erau decât basmele clasice, pe care ajunsesem să le știu pe dinafară, de câte ori le citisem.
Ce să găsești pe piață la noi, în anii '90? Dar îmi aduc aminte cu plăcere de acei ani. Anii fără tablete, telefoane mobile sau calculatoare, anii când ne jucam în aer liber, anii înghețatei la dozator și ai sucurilor la plic... Anii când găseai bănuți de ciocolată peste tot și croissante Chipicao, cu cartonașe Pokemon înăuntru...
Bănuți de ciocolată am găsit și de curând, doar că în Euro, deci nu ca pe vremuri... O îmbunătățire față de atunci e gustul. Deși îmi plăceau la nebunie, gustul era oribil, ziceai că mănânci săpun. Na, nici ciocolată bună nu prea se găsea pe atunci, dar nouă, copiilor, ne plăcea. În schimb, „euroii” de azi sunt făcuți din ciocolată mult mai bună calitativ.
Nimic nu mai poate fi ca pe vremuri, dar oricum, le urez „La mulți ani!” atât copiilor de azi, cât și celor de ieri!

Comentarii