Harry Potter și Prințul Semisânge vs. Harry Potter și Prințul Semipur



ATENȚIE! SPOILERE MARI! NU VREAU SĂ PĂȚIȚI CA MINE! (Doar dacă nu vreți voi, asta e altă treabă)

Titlu original: Harry Potter and the Half-Blood Prince
Editura: Arthur
Traducere din engleză de: Alex Moldovan
Număr de pagini: 613

„- Nu sunt îngrijorat, Harry, replică Dumbledore cu o voce un pic mai puternică, în ciuda apei reci ca gheața. Sunt cu tine.”

Iată că a apărut și cea de-a șasea carte, cu traducerea ei controversată. Volumul meu preferat dintotdeauna. Am citit prima dată „Harry Potter și Prințul Semipur” (la mine va rămâne mereu semipur, nu semisânge) la vârsta de 16 ani, exact cât avea Harry la momentul acela.
Este volumul din care citeam câte un capitol pe zi, pentru a-i prelungi cât mai mult lectura. Pentru că atunci nu știam cât mai aveam de așteptat până la apariția următorului volum. Știam că cu cât voi ajunge mai repede la final, cu atât îmi va părea mai rău că s-a terminat. Toți colegii mei terminaseră cartea, iar când vorbeau despre ea, eu îmi astupam urechile, plecam de acolo, le spuneam să vorbească în șoaptă. Și tot am prins accidental un spoiler major… Cu toții știam cu mult înainte de apariția celui de-al șaselea volum că la sfârșit, un personaj important moare. Dar eu nu știam încă cine. Dacă mă chinuiam să citesc cu viteza melcului… Și unei prietene i-a scăpat ceva despre moartea lui Dumbledore. „Ceeeeeee???!!!!”. Am strigat. M-am supărat, m-am enervat… Nu atât din pricina morții personajului, cât din cauza spoilerului.
Acum nu mai am timp de metoda „un capitol pe seară” și în plus, îmi stă toată seria la dispoziție, dacă am chef s-o recitesc, din ambele ediții. 
Și totuși, când mi-a sosit cartea, nu m-am apucat imediat de ea; am așezat-o frumos, amânând momentul.
Recitindu-l după 12 ani, pot spune că rămâne volumul meu preferat. Incursiunea în trecutul lui Voldemort, Horcruxurile, partea acea de Magie Neagră despre care nimeni nu vorbește, toate acestea m-au fascinat ca prima dată, la fel cum mă fascinează tot ce ține de criminalii în serie. Și Voldemort e unul dintre ei, nu?
„- Cred că e fascinant, zise Hermione sinceră. Contează să știi cât mai multe cu putință despre Voldemort. Cum altfel i-ai afla slăbiciunile?”
M-a fascinat dintotdeauna personalitatea lui Tom Riddle (observați că nu spun „Doodler” sau „Cruplud”), a băiatului orfan obsedat de nemurire, pentru că mama i-a murit la naștere. Psihopatul carismatic obsedat de putere și control, ce colecționează trofee de la victimele sale, exact precum criminalii în serie.
„E imposibil ca mama mea să fi fost vrăjitoare, altfel n-ar fi murit, spuse Doodler, mai mult pentru sine decât pentru Dumbledore.”
După părerea mea, este romanul cel mai echilibrat ca structură: acțiune, suspans, umor, dragoste. Pentru că da, avem parte și de romantism. Adolescența, cu momentele ei de nesiguranță, gelozie, îndrăgostire.
De fapt, J.K. Rowling a spus că a avut în minte intriga volumului 6 cu ani înainte de scrierea sa și acest lucru se vede. Nu găsești nimic de umplutură, fiecare detaliu este legat de ceva anume și are un rol în acțiune, totul este perfect legat, ca într-un puzzle, ca într-un roman polițist.
Iar umorul… pur și simplu, este delicios! Replicile lui Dumbledore, reacțiile lui Ron, comentariile Lunei la meciul de Quidditch… Ador cum comentează Luna meciul!
„-… dar acum jucătorul solid de la Hufflepuff i-a luat coafa, nu-mi amintesc cum îl cheamă, parcă Bibble… nu, Buggins…
- Îl cheamă Cadwaller! spuse tare profesoara McGonagall de lângă Luna.
Mulțimea izbucni în râs.”
„- N-am timp să mă cert cu tine, spuse Harry tăios. Luați și astea…
Îndesă șosetele în mâinile lui Ron.
- Mulțumesc, zise Ron. Ăăă… de ce am nevoie de șosete?
- Ai nevoie de ce e înfășurat în ele, e Felix Felicis.”
„- Am aflat de la Baronul-Băi-de-Sânge, care l-a văzut sosind, zise Nick. După spusele Baronului, părea să fie bine dispus, deși un pic obosit, desigur.
- Unde e? întrebă Harry bucuros.
- O, geme și zdrăngăne în Turnul Astronomic, așa-i place lui să-și petreacă timpul…
- Nu Baronul Băi-De-Sânge, ci Dumbledore!”

Acum, să trecem la controversata traducere! Cred că-i voi șoca pe toți afirmând că traducerea cărții a șasea mi se pare bună, poate una dintre cele mai bune ale noii ediții. Probabil pentru că în volumul 6 nu mai apar atât de mulți termeni noi și dacă nu apar, nu este nevoie să fie traduși, logic. Ori m-am obișnuit eu cu noua traducere, ori chiar s-a făcut treabă bună. Cu siguranță că aș fi sesizat diferențele dacă aș fi comparat strict cele două ediții ale volumului 6, dacă nu aș fi citit nicio altă carte din noua ediție.
Cu toții au sărit în sus la vederea titlului. „Harry Potter și Prințul Semisânge”. Da, nici eu nu sunt de acord, pentru mine întotdeauna va rămâne „Harry Potter și Prințul Semipur”. Corect, „semisânge”, ca și „sângegros”, sună oribil. Dar acest termen nu aparține traducerii volumului 6, ci… volumului 2, „Harry Potter și Camera Secretelor”. Ce era să facă bietul om, trebuia să meargă înainte cu termenii traduși până acum. Cu toții au sărit pentru că titlul este cea mai vizibilă parte, dar dacă ar fi răsfoit, măcar, volumul 2 din noua ediție, s-ar fi crucit mai des decât la biserică. Ar fi sărit atunci, la fel cum am făcut-o eu aici, și nu de abia la apariția volumului 6, când „semisânge” este mai mult decât vizibil.
Chiar am găsit bună traducerea, cu excepția unor termeni pe care cu siguranță îi voi discuta aici. Cea mai mare „perlă” a traducerii acestui volum (de fapt, cred că singura), este „Hangletonul de Sus” și „Hangletonul de Jos”. Am râs cred că vreo jumătate de oră. În vechea ediție, s-a păstrat originalul: Great Hangleton și Little Hangleton. Unde mai pui că traducătoarea primului volum a și transformat în kilometri, nu ne-a lăsat să ne chinuim cu milele. Știu că nu e greu să dai un search pe Google, dar poate eu nu vreau să-mi întrerup lectura pentru așa ceva.
Deci părinții lui Voldemort sunt din Hangletonul de Jos, un fel de „Cucuieții din Vale” de la noi! De ce, pe barba lui Merlin, ai traduce Hangletonul de Jos și ai păstra Godric’s Hollow, nu pot să-mi dau seama.
În rest, au mai fost unii termeni care m-au deranjat, dar nu foarte tare. Nimic de calibrul lui „sângegros”, „Memodecantor” sau al accentului moldovenesc al lui Krum. Și că tot suntem la acest capitol, să trecem în revistă acei termeni care m-au deranjat în volumul 6:
- „prim-ministrul” în loc de „primul-ministru” mă zgârie pe urechi ca naiba! Nu m-am uitat în DOOM, așa s-o spune acum, știu că s-au modificat multe, dar sună aiurea rău.
- m-am obișnuit cu „Inferi”, așa că nu-mi place termenul „Inferioși”.
- titlul capitolului „Ghicitoarea secretă” se vrea, în original, a fi un joc de cuvinte: „The Secret Riddle”, Riddle fiind numele de familie al lui Voldemort și însemnând, totodată, ghicitoare. Cum în volumul 2, numele s-a tradus Doodler, s-a pierdut sensul. Totuși, cred că o notă de subsol ar fi rezolvat problema. În prima ediție, traducătoarea a făcut, cât de cât, o legătură: „Secretele familiei Cruplud” (Cruplud=Riddle, conform anagramei de atunci).
- „Nebunica” (porecla Lunei) sună mai bine decât „Lunățica” din volumul 5, dar nu și decât „Lunatica” din prima ediție.
- „scindivizare” nu îmi place cum sună, mult mai bun este vechiul termen, „scindare”. Dacă mă întrebai pe mine în afara contextului, habar n-aveam ce e aia scindivizare.
- Blestemul „Toga de Piatră”? „De Împietrire” ce are?
Cam aceștia sunt termenii deranjanți, cred că observați, lista este minusculă în comparație cu „pomelnicul” din alte volume.
Sunt și termeni a căror traducere o găsesc pe gustul meu:
- „Serios” Black e tare! Chiar aduce ceva în plus față de vechea ediție, astfel încât să se păstreze poanta din original.
- mă bucur că s-a revenit la „uriași” în loc de „giganți”, la „lumea vrăjitorească” în loc de „magosferă” (slavă Domnului!), la graseierea lui Fleur, ce în volumul 4 dispăruse, la „Vrajă Scut” în loc de „Vrajă Proteică”.
- o idee bună sunt notele de subsol. Prima dată când văd note de subsol într-un volum Harry Potter și pot spune că sunt foarte utile. De exemplu, eu nu știam că „Lavender Brown” se traduce prin „Lavandă Pârlită”. În toți acești ani aș fi tradus „Lavandă Maro”. Astfel, sensul replicii diferă puțin în această ediție față de prima. Ca să vezi cât de mult contează traducerea!
- modul de a vorbi al lui Hagrid; mereu am admirat cum au redat felul de a vorbi al lui Hagrid în această nouă ediție. Este mult mai autentic. În prima ediție era tradus corect, chiar mult prea îngrijit și riguros pentru Hagrid.
„- Știu ce crezi tălică despre Snape, Harry, și nu vreau să intri la bănuieli mai mult decât îi cazu’.”
În urma recitirii cărții „Harry Potter și Prințul Semisânge”, am ajuns la o concluzie: dă-o-ncolo de traducere! Ce, nu e aceeași carte? Nu este tot seria mea iubită? Normal că este și nimic n-o să-mi știrbească din plăcerea de a o reciti la nesfârșit, indiferent de ediție! Singurul volum în care traducerea a avut o influență atât de mare, încât să-mi diminueze bucuria, a fost cel de-al doilea, „Harry Potter și Camera Secretelor”. De fapt, de acolo și „marea problemă” cu prințul semisânge.
Deocamdată aștept apariția volumului 7, după care, într-un articol viitor, voi reveni cu un top al cărților din serie: cea mai neinspirată/cea mai reușită traducere.



Comentarii